Stanislav Anghelov, unul dintre cei mai apreciați străini care au trecut pe la Steaua, a revenit „acasă” în această vară, la Levski Sofia. Bulgarul în vârstă de 34 de ani și-a terminat înțelegerea cu Anorthosis Famagusta, echipă cu care a semnat la jumătatea sezonului 2010-2011, după despărțirea de Steaua.
De-a lungul carierei, Anghelov a mai jucat la ȚSKA Sofia (1998-2001), Levski Sofia (2001-2007), Energie Cottbus (2007-2010) și Steaua (turul din sezonul 2010-2011). În Ghencea a ajuns la insistențele lui Victor Pițurcă, cel care vedea în bulgar un element de echilibru la mijlocul terenului.
Anghelov i-a cucerit repede pe fanii Stelei, prin inteligența pe care o dovedea în timpul jocului, dar și prin discursul echilibrat pe care-l avea în afara terenului. Mijlocașul bulgar n-a mai fost dorit însă de conducere după plecare lui Victor Pițurcă, iar în pauza sezonului 2010-2011 s-a despărțit de Steaua și a semnat cu ciprioții de la Anorthosis Famagusta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER